Cu siguranță, multora dintre noi această săptămână de decembrie li se va părea cam ciudată, întrepătrunsă parcă de un soi de răceală și indiferență în relații. Oamenii vor părea a fi conduși de dorința de a face calcule și economii nesfârșite, cei de obicei doar moderați o pot da într-o zgarcenie, aproape confundabilă cu lăcomia. Pasii generoși ai unora(mai imuni la influențele astrelor) pot fi acum de neînțeles și de neacceptat pentru primii. Acestlucru poate genera neînțelegeri și discuții între parteneri

La fel și emoțiile profunde, generatoare de fluxuri de sentimente către persoana dragă se pot împiedica pe un perete al neînţelegerii.

Așa ne vor influența aspectele pe care le formează Venus în Capricorn, mai întâi cu Saturn și apoi cu Pluto.

Pe undeva , poate e chiar mai sănătos să amânăm cheltuielile mari și terapia prin shopping, specifică perioadei, iar cumpărarea de cadouri să o mutăm în a doua jumătate a lunii decembrie. De ce? Pentru că, de multe ori lucrurile achiziționate pe aspectele tensionate dintre Venus și Saturn ulterior ne dezamăgesc puternic prin ceva, ce nu am remarcat la cumpărare. .
Este însă o perioadă foarte potrivită ,atât pentru a ne auto-evalua obiectiv contribuția și gradul de implicare într-o relație, cât și contribuția și implicarea celuilalt în relația respectivă . Aici putem vorbi inclusiv de relații în sensul larg – nu doar cu partenerii, ci și relația noastră cu societatea. Dacă ne așteptăm la ceva de la lume, este corect și logic că trebuie să dăm, la rândul nostru, acestei lumi ceva – și nu orice, ci ceva util și necesar ei! Și exact acum, prin acest aspect astral, primim șansa de a evalua într-un mod corect nivelul de utilitate și de necesitate al propriei existențe în această lume

.Atenție! La persoanele mai sensibile acest aspect poate provoca, o descurajare temporară – nu vă lăsați copleșit de aceasta. Până la urmă, orice adevăr dureros ne este mult mai util decât o minciună plăcută . De obicei, momentele în care suntem puși față în față cu adevăruri dureroase sunt puncte de declanșare a unor schimbări în forță în destinul nostru. Puncte de referință, pe care ne vom putea sprijini cu adevărat în viitor. Dar acest lucru e valabil doar când ne referim la propria persoană.

În altă ordine de idei, perioada de dinaintea Crăciunului este marcată de unicitate: influența trigonului dintre Jupiter în Capricorn și Uranus din Taur. face ca această perioadă scurtă să fie extrem de fructuoasă ,mai ales pentru toți cei care au indicatori importanți în primele grade ale semnelor de pământ – Taur, Fecioară, Capricorn – pe baza unor rezultate chiar mai mici, dar proprii, reale, nu imaginare – se pot obține realizări foarte mari. Și foarte repede. Îndrăzniți!

Ne apropiem de un stellium în Capricorn. Am putea simți efectiv cum crește în noi o dorință acută de a zice adevărul verde în ochi, dar….. trebuie să avem mare grijă – directul Jupiter circulă prin Capricorn, delimitând foarte clar conturul granițelor sociale și personale dar, în același timp, îngustându-l. Și orice adevăr nesolicitat va fi resimțit ca o încălcare brutală a acestor granițe. și o „declarație de război” Chiar dacă noi l-am spus poate „cu cea mai bună intenție”. Aspect valabil nu doar în relațiile interumane, dar și în cele sociale, inter-statale, etc. Doamne ferește …

Mai ales Luna Plină de joi va spori puternic emotivitatea generală, iar unele fenomene și informații ascunse vor ieși la iveală, parțial prin intermediul acelor „justițiari spontani”, pe care îi va „măncă” rău limba….și spinarea, reieșind din aspecte! :))))

În rest:
Luni – prima jumătate a zilei este intensă,cu nervozități, a doua -mai favorabilă.

Marți – până seara atmosferă va fi neutră, seara – ușor stresantă

Miercuri – nivel de stres mediu – o zi cam aglomerată

Joi este ziua Lunii Pline, dimineața va fi aglomerată, ziua și seara vom avea o atmosferă neutră

Vineri – o dimineață intensă, ziua si seara favorabile.

Sambata avem o dimineata faină, ziua va fi tensionată, iar seara atmosfera devine neutră.

Duminică. Dimineața este nervoasă, ziua și seara vor fi calme, noaptea târziu – tensiunile din nou cresc.

O săptămână calmă și productivă vă doresc !

Cu toată iubirea, Masha.